22

Nu stiu ce e mai dureros.Sa crezi in continuare la 22 ani ca exista iubire adevarata si posibil un happy-end sau sa realizezi la 22 de ani ca iubirea nu exista.In schimb ea a fost cu success se pare inlocuita de compromis, zambete fortate si mimarea fericirii in ochii celorlati si ai tai.E ca si cum totul s-ar invarti in jurul unui singur lucru:o fata trebuie sa se marite pana implineste 25 de ani,bineinteles trebuie sa aiba un prieten stabil de la varsta de 18 ani,exagerez,pentru ca altfel e privita ciudat.Si pana la urma de cand a devenit casatoria echivalenta cu fericirea?Am senzatia din ce in ce mai mult ca facem asta din motive care nu au nici o legatura cu fericirea.O facem pentru a nu impodobi bradul singuri,pentru a nu face cumparaturile duminica singuri,pentru un copil sau doi,pentru societate in final.Pentru o societate care si-a impus regulile asupra noastra desi probabil nici nu ne merita.Si tot ea,care ne-a facut sa credem zi de zi ca nu exista fericirea pura,dezinteresata,lipsita de inhibitii de teama,de pacate.Blestemata societate.