Franturi...

Cum te simti oare cand iti lasi inima peste tot? In colturi ale camerelor , in buzunare uitate ale hainelor de iarna, in ochii cei caprui... De cate ori o poti promite oare din nou si din nou, cu aceeasi privire inca inocenta ?Pana cand parti din ea nu-ti vor mai apartine... Straini fugari iti vor nega drepturile asupra ei si tu nenorocit ale iubirii iti vei pierde orice drept de revendicare. Pana cand, muritor iubit vei arunca cu „te iubesc” in ceilalti fara sa-ti dai seama ca persoana care ti-a luat inima a plecat demult pe un drum fara de intoarcere.Chiar ai crezut? Spune-mi, ai crezut cu adevarat?

Dematurizare

Maturizare...ani, secole uneori. Niciodata. Ani mai tarziu, privirea in gol si o umbra ce amintea de sentimente uitate, de ura, de mandrie.Ar fi fost perfect daca viata ar putea continua goala si searbada ca pana acum.Si nici macar nu si-ar fi dat seama...caci nimic nu prevestea trezirea si dematurizarea. Uneori drumul nostru ni se pare atat de bine marcat incat nu realizam pustiul pe care il strabatem incercand sa ajungem la ceva ce demult nu mai are importanta!De cate ori in viata ne maturizam? Sau mai bine zis, de cate ori in viata avem voie sa redevenim imorali, neglijenti...egoisti?Si stim sa ne oprim la timp pana nu cedam fetei noastre intunecate? Nu exista sfarsit, exista doar amortire si resemnare...